Despre

a-n[book id=” /][book id=” /]Am crescut în timp ce mureau biserici sub buldozerele lui Ceauşescu. Copilăria mea era în aparent paralelă cu zilele răstignite ale celor ucişi în temniţele comuniste. În realitate avea loc o transfuzie a sângelui proaspăt al acestui neam de la cei desăvârşiţi la cei aflaţi pe cale. Asta am aflat-o mai târziu, când a trebuit să dau mai departe din sângele cuvântului. Jertfa te obligă. Mama mi-a dat un trup imperfect, dar Hristos mi-a împrumutat ochii şi mi-a dat dobândă inima. În ceea ce mă priveşte , cuvintele le-am pus la locul lipsă, ca să menţină înăuntru tăcerea. Realitatea duhovnicească şi puterea harului sunt cele două cârje în care îmi duc fiinţa slăbănogită, şi mă rog lui Dumnezeu să nu asist neputincios la felul cum se dărâmă oamenii.
Visit my blog

video , Ioan- Silviu si Roxana Batariuc la TVR

pisanie x
1 6 2 1 3 4 5